Scumpiri usturătoare la alimentele de bază, inevitabile pentru români: greșeala Guvernului, explicată în manualul de economie de clasa a XI-a

de: Alexandru Puiu
03 07. 2023

În urmă cu câteva zile, autoritățile române au anunțat cu surle și trâmbițe ieftiniri semnificative la alimentele de bază. Pe lângă faptul că măsura respectivă vine ca o lovitură masivă pentru profitul agricultorilor români și al micilor fermieri, se pare are toate șansele să se reflecte și în scumpiri.

Guvernanții au făcut o gafă masivă în ultima săptămână când au gândit și redactat ordonanța menită să reducă prețurile la produsele alimentare de bază. Pe marginea acestui subiect, a oferit explicații într-o postare pe Facebook analistul financiar Radu Georgescu. Expertul a atras atenția că eroarea care ar putea duce la scumpiri usturătoare pentru cei mai vulnerabili dintre români ar fi putut fi evitată cu ușurință, dacă oficialii ar fi avut cunoștințe de economie de clasa a XI-a. Nu de alta, dar din acest moment, ține doar de bunăvoința marilor lanțuri de supermarketuri dacă vor face ce și-a dorit de fapt Guvernul sau vor face cele permite legea.

Ordonanța de micșorare a prețurilor, un truc populist fără efect

”În această perioadă, este foarte important să ai un contabil bun în familie sau în firmă. Chiar și Guvernul are nevoie de un contabil bun”, așa își începe postarea pe pagina personală de Facebook analistul fiscal Radu Georgescu.

„În legea privind plafonarea prețurilor s-a scris că magazinele vor avea „un adaos comercial maxim de 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului”.  Păi din punct de vedere contabil, adaosul comercial este diferența dintre prețul de vânzare și prețul de achiziție. Asta este definiția din manualul de economie de clasa a-11a. În ordonanța Guvernului s-au trecut și cheltuielile directe și indirecte. Asta nu înseamnă adaos comercial, ci marja netă”, a adăugat expertul.

În contextul în care niciun magazin din România nu are marjă netă de peste 20%, în mod realist, supermarketurile au toate argumentele legale să aplice majorări de preț. ”În România, niciun magazin nu are marja netă de peste 20%. Media marjei nete pentru magazine este între 5-10%. Concluzie: Această ordonanță nu va avea niciun efect. Mai mult, magazinele vor putea să crească și mai mult prețurile. Tu ai un contabil bun?”, a mai scris Georgescu.